Horațiu Pașca: „Cred că anul acesta ne vom câștiga cu siguranță locul 2 în lume!”. Ambițiile Gloriei Bistrița și răspunsul la o curiozitate, de ce pleacă în Coreea de Sud înaintea sezonului

Redactor:
Marius Hutu
Horațiu Pașca: „Cred că anul acesta ne vom câștiga cu siguranță locul 2 în lume!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gloria Bistrița, revelația sezonului trecut în Liga Națională, are ambiții mari și pentru următorul an competițional, când va evolua și în Cupa EHF. Clubul ardelean a făcut câteva achizții de marcă, în frunte cu Darly Zoqbi de Paula (Buducnost) și Natalia Vasileuskaya, una dintre jucătoarele importante de titlu la Vâlcea.

În total, Gloria Bistrița a efectuat șapte transferuri, iar obiectivul principal pentru sezonul următor în Liga Națională este o nouă calificare în cupele europene. „Obiectivele clubului sunt cât se poate de clare, asta înseamnă calificarea în cupele europene. Orice clasare în afara cupelor europene pentru noi este un pas înapoi, lucru pe care nu mi-l doresc. Dar înainte de a deveni cel mai bun, de a conta, în primul rând trebuie să devii un adversar redutabil pentru toată lumea. Din momentul în care ai îndeplinit această condiție, atunci ai cale deschisă pentru a deveni cel mai bun. Asta mi-am propus eu, să devenim un adversar redutabil pentru toată lumea”, ne-a declarat antrenorul Horațiu Pașca.

Fostul colaborator al lui Ambros Martin la echipa națională nu a ascuns faptul că planul pe termen lung al Gloriei Bistrița este să ajungă să se bată pentru titlu în Liga Națională: „Nu știu dacă Bistrița visează, dar eu îmi propun un proiect ambițios. Am încercat să aduc la echipă fete care împărtășesc același nivel de ambiție cu mine. Am plecat din liga a doua cu un proiect extrem de bine stabilit. Atunci când l-am pregătit alături pe Radu Moldovan, ne-am propus ca în 2023-2025 să ne luptăm pentru titlu, cam asta ar fi ținta. Suntem într-o poziție în care toată lumea crede că am face-o mai repede. Însă eu știu că pentru a construi ceva solid, este important să nu sari niște etape. Ne-am propus să devenim o echipă stabilă în Liga Națională, ne-am propus să creștem treptat, am ajuns în cupele europene, trebuie să devii o prezență stabilă în cupele europene, ca apoi să îți poți dori mai mult pe plan intern și pe plan internațional”.

În politica Bistriței de a crește handbalistic de la un an la altul face parte și construirea unei noi arene. Autoritățile locale au anunțat ca proiect o Sală Polivalentă cu capacitate de aproximativ 2.700 de locuri. „Din ce mi-a transmis președintele Consiliului Județean, cred că la sfârșitul anului 2020 am putea să jucăm acolo. Este un proiect întins pe termen lung, nu am încercat să consumăm mai repede niște etape decât era cazul”, a dezvăluit Horațiu Pașca.

Interesant, Gloria Bistrița a ales să se pregătească înaintea sezonului Ligii Naționale în… Coreea de Sud. Echipa va pleca pe 2 august și va disputa cinci partide, cu naționalele Angolei, Australiei, o echipă din Danemarca, Zvezda și Busan. De ce Coreea de Sud? „Pentru că vom avea acolo niște adversari foarte buni. Zvezda este o echipă cu care te poți întâlni oricând în Cupa EHF. Busan este o echipă valrosoaă și joacă într-un stil pe care îl poți întâlni oricând la echipele nordice în cupele europene. Naționala Angolei nu mai are nevoie de nicio prezentare, a pus probleme chiar și primei reprezentative. Și ne-am dorit efectiv să vedem la cel nivel am fi față de meciurile internaționale de mare ținută. Apoi, dacă vom nimeri cu o echipă precum Astrakhan, ar urma să călătorim la fel de mult. Până la nordici, la fel, poate mai puțin cu câteva ore. Cumva, și cu aceste deplasări trebuie să ne obișnuim. Dar adversarii pe care îi vom înfrunta în Coreea de Sud a fost chestia determinantă pentru efectuarea acestei deplasări”, a răspuns Horațiu Pașca.

Antrenorul Gloriei Bistrița a vorbit și despre concurența din Liga Națională în viitorul sezon: „Am văzut că jucătoare cu o deosebită calitate au venit să evolueze în România. Dacă anul trecut am fost cotat al doilea campionat din lume, foarte aproape de alte ligi, precum cele ale Rusiei și Franței, cred că anul acesta ne vom câștiga locul 2 cu siguranță. Nu știu dacă ne-am putea bate cu campionatul Ungariei, cel mai tare, dar cred că ne-am apropia mult. Iar acest lucru face bine întrecerii interne. Craiova s-a întărit, de Buzău nu mai spunem, Brăila, Corona Brașov, noi, la fel, toată lumea. Cred că ne așteaptă un campionat mai echilibrat, nu cred că va mai fi doar un duel între CSM București și Vâlcea la titlu. Cele două echipe cred că vor fi foarte atente când vor întâlni Bistrița, Craiova, etc. Cel puțin, diferențele vor fi mult mai mici, jocurile mai interesante. Toată lumea își propune multe lucruri frumoase, să păstreze nivelul. Și cu cât concuirența este mai mare, cu atât va crește și calitatea. Iar acest lucru va face bine și primei reprezentative, mai ales că toate fetele sunt acum în Liga Națională”.

Lotul echipei Gloria Bistrița pentru sezonul 2019-2020

  • Portari: Darly Zoqbi de Paula, Ljubica Nenezic, Ana Maria Inculeț
  • Extreme stânga: Valentina Ardean, Nicoleta Dincă, Bianca Zegrean
  • Interi stânga: Dziyana Ilyina, Teodora Bloj, Andreea Tetean, Maria Țanc
  • Centri: Laura Pristaviță, Daniela Todor, Szilvia Szabo
  • Interi dreapta: Nathalia Vasileuskaya, Ștefania Lazăr
  • Extreme dreapta: Magdalena Paraschiv, Mariana Costa, Andra Moroianu
  • Pivot: Daniela Rațiu

Clubul ardelean încearcă să rezolve până la plecarea în Coreea de Sud și transferul unui pivot, care să o dubleze pe Daniela Rațiu pe post.

Sursa foto: CS Gloria 2018 / Facebook

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Gestul lui Arda Guler, după ce un adversar ”necunoscut” i-a cerut tricoul: ”Nu se aștepta la asta”. Milioane de vizualizări
Gestul lui Arda Guler, după ce un adversar ”necunoscut” i-a cerut tricoul: ”Nu se aștepta la asta”. Milioane de vizualizări
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
"Ţi-o iei în cap". Becali şi-a sunat un fotbalist şi a ieşit la cafenea cu el. Concluzia jucătorului: "Dacă ai…
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
O asistentă de la UPU Constanţa, găsită moartă în casă. Andreea avea doar 28 de ani şi era mama unei fetiţe de trei ani
O asistentă de la UPU Constanţa, găsită moartă în casă. Andreea avea doar 28 de ani şi era mama unei…
Ceaiul MIRACULOS care slăbește, ajută INIMA și scade tensiunea
Ceaiul MIRACULOS care slăbește, ajută INIMA și scade tensiunea
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Demisie-ȘOC la România TV! A plecat după 11 ani + Cu ce post de televiziune a semnat
Demisie-ȘOC la România TV! A plecat după 11 ani + Cu ce post de televiziune a semnat
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cu probleme de management în Doneţk, câteva zeci de ucraineni au dezertat în timpul instrucţiei în Franţa
Cu probleme de management în Doneţk, câteva zeci de ucraineni au dezertat în timpul instrucţiei în Franţa
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
Felicitări și mesaje de Sfântul Ioan (Sf. Ion). Cele mai frumoase urări pentru sărbătoarea de azi, 7 ianuarie 2025
Felicitări și mesaje de Sfântul Ioan (Sf. Ion). Cele mai frumoase urări pentru sărbătoarea de azi, 7 ianuarie 2025
×